Austeritatea bugetelor de HR forţează managerii să-şi plătească singuri MBA-ul

2 apr 2013 Autor: Corina Mirea

Presiunea pe bugetele destinate dezvoltării resurselor umane din companii a determinat tot mai mulţi candidaţi să îşi plătească singuri costurile pentru un program de MBA.

Dacă în 2008, primul an când ZF a realizat Top MBA, angajatorii plăteau taxele de şcolarizare pentru mai bine de 60% din absolvenţi, situaţia s-a schimbat dramatic în ultimii ani. 

Astfel că mai mult de jumătate (52%) din absolvenţii promoţiilor de anul trecut ai şcolilor de business de pe plan local spun că

şi-au plătit studiile manageriale integral din surse proprii, potrivit datelor centralizate de ZF.

Fie că nu au primit ajutor financiar de la angajator, nu au vrut clauze contractuale care să îi „lege“ de companie pentru câţiva ani sau de teama unor dobânzi prea mari la creditele pentru studii practicate de băncile locale, tot mai mulţi manageri preferă să aştepte chiar şi unu sau doi ani pentru a strânge banii necesari înscrierii la un MBA.

În acelaşi timp, 25% din absolvenţi au apelat fie la credite, fie au primit burse parţiale sau anumite „sponsorizări” de la angajatori pentru finanţarea programelor de MBA. Pentru 19% din aceştia, companiile angajatoare au plătit integral programul.

„Pentru a-mi permite plata taxei pentru EMBA am strâns o parte din bani pe durata unui an, iar apoi am negociat cu şcoala de business o modalitate de plată eşalonată la trei luni. Deşi este o variantă viabilă, nu am vrut să fac un credit. Însă nu ştiu nici foarte mulţi colegi care să fi recurs la bănci pentru plata taxei necesare programului”, spune Veronica Brejan, 34 de ani, în prezent senior manager talent, capability and culture în cadrul operatorului de telefonie mobilă Vodafone România, care la finalul anului 2011 avea aproape 3.000 de salariaţi.  

Pentru a aduna cei 18.600 de euro necesari programului de EMBA oferit de Maastricht School of Management, Brejan precizează că a renunţat la călătorii şi că a fost nevoită să amâne cumpărarea unui apartament. Însă, în opinia sa, aceste sacrificii au meritat, prin prisma cunoştinţelor generale de business acumulate, dar şi datorită experienţei de învăţare accelerată (structura programei presupunând acumularea cât mai multor cunoştinţe într-un timp scurt) şi networ­kingului care le oferă cursanţilor posibilitatea de a „fura” meserie sau informaţii din alte zone de business de la colegi.

Şi Adela Micu, 35 de ani, spune că pentru a-şi finanţa programul de MBA din cadrul şcolii INDE/CNAM Paris, oferit pe plan local de Academia de Studii Economice din Bucureşti şi Institutul Naţional de Dezvoltare Economică, a avut nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a economisi cei 4.400 de euro necesari înscrierii. Pentru asta, ea a renunţat la vacanţe şi a sacrificat o parte din timpul petrecut alături de copiii săi, însă este de părere că orice experienţă şi training care aduce un plus de cunoştinţe şi de valoare merită acest efort.

„Mi-am finanţat programul doar din economiile personale. Angajatorul nu m-a ajutat în acest sens pentru că nu l-a considerat a fi un program «eligibil». Am renunţat la multe lucruri, vacanţe şi timp petrecut cu cei mici, dar am vrut să fac acest MBA şi de aceea mi-am asumat astfel de sacrificii”, explică Micu.

De mai bine de opt ani ea ocupă funcţia de financial controller în cadrul subsidiarei locale a producătorului de bere Heineken, care în 2011 avea peste 1.000 de angajaţi în România.

Ponderea celor care îşi permit să îşi plătească prin propriile puteri un program de educaţie managerială este influenţată în mare parte şi de compania pentru care lucrează, salariile fiind de cele mai multe ori raportate la dimensiunea businessurilor şi a responsa­bilităţilor pe care le au angajaţii la obţinerea rezultatelor financiare ale acestora.

Astfel că cei mai mulţi (51%) din absolvenţii programelor de MBA de anul trecut erau angajaţi pe parcursul cursurilor în companii cu peste 250 de angajaţi. Iar numai 23% lucrau în firme mici, cu mai puţin de 50 de angajaţi.