OPINIE SORIN PÂSLARU - REDACTOR-ŞEF AL ZF

De ce Constanţa a dat un diamant pe scena mondială a tenisului: pentru că se poate face mai mult sport de performanţă în oraşele din linia a doua, nu la Bucureşti, şi pentru că la Constanţa este un pol al capitalului privat românesc

10 iun 2018 Autor: Sorin Pâslaru

Simona Halep a reuşit să trezească speranţa românilor că suntem în stare să facem ceva pe scena lumii.

Dintr-o ţară aflată la periferia geografică şi economică a Europei a răsărit o lumină, o performanţă.

Nu se poate să nu fie pusă întrebarea cum de, probabilistic vorbind, a ajuns locul unu în lume o tânără româncă în faţa a zeci de mii de tinere din statele dezvoltate ale lumii, cu condiţii financiare şi de antrenament mult superioare.

Fără îndoială, talentul, ambiţia şi determinarea Simonei sunt o explicaţie. Însă, tot probabilistic vorbind, cum de nu a apărut aceastăexcepţională jucătoare în Bucureşti, un oraş de 5-6 ori mai mare decât Constanţa şi cum de nu a apărut într-un mare oraş din vestul ţării, care astăzi au un PIB/capita dublu sau triplu faţă de restul României.

Aceste întrebări trebuie puse pentru că tenisul este un joc costisitor, este un joc al “aristocraţiei”, corelat cu dezvoltarea economică. Aşa dupăcum se şi vede în organizarea marilor turnee, unde se afişează cei mai puternici şi mai bogaţi oameni ai lumii.

Ar putea fi două motive pentru care un jucător din Constanţa a ajuns la această performanţă. Iar faptul că tot din Constanţa mai sunt Horia Tecău şi Andrei Pavel poate întări această ipoteză.

Simona Halep a apărut la Constanţa pentru că în ultimii 20 de ani trendurile sociale şi economice au aşezat din punct de vedere al calităţii vieţii marile oraşe din linia a doua: Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Braşov, în faţa Bucureştiului.

În faţa Bucureştiului pentru că Bucureştiul este blocat din punct de vedere al mobilităţii, iar accesul la infrastructură sportivă este limitat din cauza orelor petrecute în trafic. În oraşe precum Constanţa, Iaşi, Cluj, Timişoara sau Braşov, părinţii pot să-şi ducă copii în 10-15 minute până oriunde în oraş şi la orice oră din săptămână.

În Bucureşti dacă vrei să faci gimnastică de performanţă de exemplu o poţi face doar la Steaua sau Dinamo. Iar dacă nu locuieşti în Drumul Taberei să fii la 15 minute de complexul sportiv Steaua, părinţii se gândesc automat de 2 ori înainte de a-şi înscrie copii la un club unde trebuie să-i ducă de 3 ori pe săptămână în zilele lucrătoare şi să facă o oră pe drum. Şi chiar dacă îi înscriu, de multe ori nu au posibilitatea de a respecta programul de antrenament, astfel încât este mult mai puţin probabil ca juniorii să ajungă la performanţă.

În oraşele puternice din linia a doua există şi capacitatea economicăprezentă în Bucureşti de a plăti orele de tenis, înot sau fotbal, pentru cădeja forţa în business a acestor oraşe este la un nivel apropiat de Bucureşti, iar în plus există şi disponibilitatea şi capacitatea părinţilor de a-şi duce copii mult mai uşor şi mai repede la diverse cubluri de sport.

Mergeţi în Constanţa duminică dimineaţă şi veţi vedea grupuri, grupuri de copii în diverse colţuri ale oraşului care participă la competiţii de tenis sau fotbal. La fel în Cluj.

La modul general vorbind, această ipoteză se aplică şi celorlalte materii, nu numai sportului. Se constată că tinerii absolvenţi ai unor licee de prestigiu din aceste mari oraşe au succes la olimpiade şi concursuri şi accesează universităţi puternice din Mare Britanie sau Statele Unite.

În general vorbind, există astăzi condiţii mai bune pentru a creşte un copil pe care să-l îndrepţi spre performanţă în sport sau orice altă materie în marile orase din linia a doua Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Braşov decât în Bucureşti.

Calitatea vieţii este deja mai bună pentru că în aceste oraşe nu existăproblema traficului şi a poluării pe care Bucureştiul din păcate nu o poate depăşi din cauza incompetenţei şi a îngustimii de vedere a celor care conduc această urbe de 20 de ani.

Braşovul, Timişoara, Clujul şi chiar Constanţa au un transport în comun mult mai dezvoltat decât Bucureştiul, au tramvaie şi autobuze noi, linii dedicate transportului în comun, iar asta contează pentru un copil de clasa a 6-a sau a 7-a care trebuie să se ducă la antrenamente fără supravegherea părinţilor.

Bucureştiul are câteva insule de prosperitate, însă blocate sub propriul lor succes. La asta se adaugă nepăsarea specifică sudului, unde grangurii de pe Dorobanţi, care stau tolăniţi picior peste picior la cafenelele din jurul pieţei, nu au niciun stres că trotuarul din faţa lor este decapat, iar milionarii care mănâncă la Isoletta sau alte restaurante bine văzute de pe malul Herăstrăului nici că le pasă că la câţiva metri, în parc, este plin de gunoaie.

În afară de calitatea în general mai bună a vieţii în oraşele din linia a doua şi de accesul copiilor mai facil la sport, un alt factor important a contat în emergenţa unor campioni în tenis din Constaţa.

Acesta este factorul Capital Privat Românesc. Din toate oraşele amintite puternice din linia a doua  -Constanţa, Iaşi, Timişoara, Cluj şi Braşov - la Constanţa capitalul românesc este cel mai puternic în termeni de cifră de afaceri.

Capitalul românesc are in Constanţa cam 50% din totalul cifrei de afaceri pe judeţ, iar judeţul Constanţa este favorizat de prezenţa portului şi a turismului la Marea Neagră. Constanţa este, cu 42 de miliarde de lei ca cifră de afaceri, pe locul 5 în topul judeţelor din România ca putere economică, în afară de Bucureşti şi Ilfov.

De ce este important capitalul privat românesc în acestă ecuaţie a tenisului?

Pentru că trebuie să se accepte faptul că multinaţionalele,  care dominăspre exemplu judeţul Timiş sau Argeş cu 60-70% din cifra de afaceri a judeţului, nu sunt în stare să facă ce a făcut Corneliu Idu, acţionar la unul din principalii opertaturi din Portul Constanţa, Comvex, cu capital privat românesc: o bază sportivă de înalt nivel, cum este complexul IDU de tenis din Mamaia.

Şi nu sunt în stare să-şi asume, atunci când se întrezăreşte o lumină pe juniorii din tenis sau fotbal, finanţarea acestora pentru a accede la nivelurile rarefiate ale performanţei în sport, cum au făcut şi fac Corneliu Idu sau Gheorghe Hagi la Constanţa.

Niciuna din top 10 multinaţionale din România în ordinea cifrei de afaceri nu este prezentă pe pieptul vreunei echipe din Liga 1 de fotbal şi nu este sponsor al Simonei Halep, care ne dă speranţa că avem o şansăca ţară şi că nu trebuie să fim mulţumiţi cu locul de astăzi din Europa şi din lume. Simona nu este a lor.

Nu este întâmplător că Dedeman, cea mai mare firmă cu capital privat românesc, este alături de Simona Halep de când încă nu se întrezărea ce diamant va fi pe scena mondială a tenisului.

Numai o nebunie a unor capitalişti români care cred în tăria acestor braţe poate investi sute de mii sau milioane de euro în speranţe.

Este o ruşine pentru primii 10 advertiseri din România cu capital străinşi este o ruşine pentru primele 10 companii din România cu capital străin care fac aici afaceri şi profituri de miliarde de euro că nu au fost în stare să pună pe masă pentru Simona Halep până astăzi o sută de mii, un milion de euro, zece milioane de euro.

Clamează aceste companii că sunt româneşti chiar dacă au capital străin, dar când vine vorba de ceea ce este în jurul lor, de implicare şi de a fi parte a construcţiei unei ţări nu au cum să fie într-adevăr un element pe care să te poţi baza.

Această victorie după 40 de ani la Roland Garros a României arată căputerea de a creşte nu poate fi  şi nu poate proveni niciodată şi niciodată din altă parte decât de aici.

Printeaza

Atenţie: Această scriere publicistică este destinată exclusiv abonaţilor ZF Corporate. Utilizatorii pot descărca şi tipări conţinut de pe acest site doar pentru uzul personal sau fără scop direct ori indirect comercial. Toate materialele publicate sunt protejate de către Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare - privind dreptul de autor şi drepturile conexe.