Vor fi Hidroelectrica şi Oltchim modele de urmat în reorganizarea companiilor de stat?

7 apr 2013 Autor: Cristi Moga

Intrarea în insolvenţă a companiei Hidroelectrica în iunie 2012 a produs valuri puternice la Bucureşti, atât pe bursă, cât şi în rândul bancherilor, care pentru o perioadă au lăsat deoparte criza din Grecia şi alte preocupări pentru a-şi evalua expunerea pe companiile de stat.

Dacă peste noapte s-a luat de­ci­zia ca Hidroelectrica cea mai preţioasă com­pa­nie energeti­că deţinută de stat, să intre în insolvenţă, având datorii de circa un mi­liard de euro, probabil vor urma şi altele, şi-au spus bancherii, dar şi practi­cie­nii în in­sol­venţă, care susţin că în actua­lul context, re­organizarea judiciară prin intermediul pro­cedurii insolvenţei repre­zintă poate sin­gura metodă de curăţa­re şi transparen­ti­za­re a unor firme care au fost stoarse şi căpu­şate de toate guvernele ulti­milor 20 de ani.

La şapte luni de la intrarea în insol­venţă a Hidroelectrica, companie care a fost dată pe mâna lui Remus Borza, avoca­tul care con­duce firma Euro Insol, în vede­rea reor­ga­nizării, a venit rândul Oltchim ca în ianua­rie 2013 să caute salvarea prin pro­ce­du­ra insolvenţei, sub administrarea lui Gheor­ghe Piperea (Rominsolv) şi a firmei BDO Business Restructuring (Nicolae Bălan).

Iar actualul guvern vede cu ochi buni aces­te proceduri, deşi aceste reorganizări lo­vesc şi în creditorii privaţi, care vor fi ne­vo­iţi să accepte reeşalonarea şi, cel mai pro­babil, diminuarea creanţelor.

„La nivelul administraţiei de stat vom trata insolvenţa ca o instituţie care ajută la funcţionarea economiei şi nu la compro­mi­te­rea ei. Dacă facem o evaluare a com­pa­niilor noastre, cele care sunt în porto­foliul AVAS şi cele pe care dorim să le preluăm de la ANAF, mai toate sunt în insolvenţă“, afirma la începutul lunii mar­tie, într-un se­mi­nar organizat de Ziarul Financiar, minis­trul finanţelor Varujan Vosganian.

Cum văd jucătorii din insolvenţă situa­ţia şi care sunt riscurile privind deschiderea insolvenţei pentru mai multe companii de stat?

Hidroelectrica, „speţă de referinţă“

Avocatul Otilia Sava, partener în ca­drul firmei Ionescu şi Sava, care a intrat pe piaţa insolvenţei la finalul anului 2011, con­sideră că dosarul Hidroelectrica „s-a trans­format într-o speţă de referinţă în domeniul reorganizării companiilor de stat“ datorită măsurilor energice de resuscitare luate de administratorul judiciar.

„Astfel, în vederea creşterii la maxi­mum a valorii averii debitorului, adminis­tra­torul judiciar poate să denunţe orice con­tract, închirierile neexpirate sau alte con­tracte pe termen lung, mai exact toate con­tractele care «căpuşează» de regulă com­paniile de stat“, afirmă Otilia Sava. Ea atra­ge însă atenţia că multe din firmele de stat au un număr mare de angajaţi ale căror interese ar pu­tea fi afectate de intrarea în in­sol­ven­ţă, ceea ce poa­te duce la naş­te­rea unor frămân­tări sociale.

Din multe punc­te de ve­de­re însă, insol­ven­ţa unei com­pa­nii de stat nu dife­ră foar­te mult de cea a unei compa­nii private. În am­bele situaţii imagi­nea ac­ţio­narilor poate fi şifo­nată şi poa­te avea consecinţe nega­tive în de­ru­larea ulterioară a acti­vită­ţii. În cazul in­sol­venţei unei compa­nii de stat, percep­ţia de firmă aflată în inca­pa­ci­tate de plată poa­te fi uşor transferată şi către alte so­cie­tăţi din acelaşi sector aflate în proprietate publică.

„Nu cred că există o diferenţă particu­la­rizată la tipul antreprenorului într-o fir­mă în insolvenţă (stat vs. privat) cu excep­ţia faptului că statul nu are flexibilitatea in­vesti­torului privat să contribuie la capitalul fir­melor în dificultate pe care le deţine. Acestea fiind spuse, consider că indiferent de modalitatea de deţinere, o firmă în difi­cult­ate este constrânsă la a apela la proce­du­ra insolvenţei atunci când gradul de încredere dintre ea şi creditorii ei de diverse tipuri este prea scăzut pentru ca negocierile să mai poată fi constructive şi/sau numărul creditorilor este mult prea mare pentru a putea fi gestionaţi în relaţie bilaterală“, afirmă Speranţa Munteanu, cea care con­duce departamentul de restructurări din cadrul firmei de consultanţă KPMG.

 Auditul dezvăluie cum şi-au făcut administratorii treaba

Dorin Petcu, coordonator al TZA In­sol­venţă, divizia de insol­venţă a firmei de avo­catură Ţuca Zbârcea & Asociaţii, apre­ciază că avan­tajele pro­cedurii insolvenţei, atât în cazul com­paniilor de stat, cât şi al ce­lor private, sunt similare şi punctează sus­pendarea ac­ţiunilor de executare silită, po­sibilitatea denunţării sau menţinerii con­trac­telor comerciale sau modificarea ter­me­nelor şi sumelor de plată a creanţelor prin programul de plăţi în cadrul unui plan de reorganizare.

„Poate în cazul companiilor de stat, mai mult decât în cazul celor private, un bene­ficiu major este faptul că admi­nistratorul judiciar are obligaţia rea­lizării unei analize complete a societăţii, incluzând inventarierea activelor şi a sarcinilor legale asociate, actualizarea valorii acestora în condiţiile actuale de piaţă, verificarea tuturor operaţiunilor din ultimii trei ani de activitate şi revizuirea contractelor în derulare. Aceste măsuri nu doar conferă o imagine reală a companiei, dar oferă şi suficiente infor­maţii cu privire la modul în care admi­nistratorii numiţi au în­ţeles să-şi exercite mandatul“, afirmă Dorin Petcu.

Riscul falimentului şi dependenţa de votul creditorilor

Practicienii nu uită să prezinte şi ris­cu­rile unei asemenea proceduri în cazul reor­ga­nizării unei companii de stat, iar printre aces­tea se numără şi posibilitatea ca pe­rioa­da de observaţie să se întindă pe mai mulţi ani, din cauza numărului mare de cre­di­tori şi implicit a unui număr ridicat de po­sibile contestaţii cu privire la tabloul pre­li­minar de creanţe, dar şi al actelor de procedură.

Bineînţeles, cel mai mare pericol rămâ­ne pronunţarea falimentului, întrucât satis­fa­cerea şi convingerea tuturor creditorilor de beneficiile aprobării planului de reor­ganizare reprezintă un demers dificil.

„Avantajele sunt însoţite şi de anumite riscuri, cum ar fi riscul major al falimen­tu­lui în cazul în care adunarea creditorilor nu vo­tează planul de reorganizare sau jude­cătorul sindic nu confirmă planul. Pentru companiile care se confruntă cu situaţii financiare dificile sau cu o criză de lichi­di­tăţi, restructurarea reprezintă soluţia care sporeşte şansele de redresare a so­cie­tăţii, faţă de măsurile simple de cosmetizare în cazul unei restructurări fără fond, care nu sunt capabile să inverseze trendul pe care îl urmează compania“, a conchis Elena Cosma, co-managing partner al ZRP Insolvency, divizia de insolvenţă a casei de avocatură Zamfirescu Racoţi Predoiu.

Practicienii nu uită să prezinte şi riscurile unei asemenea proceduri în cazul reorganizării unei companii de stat, iar printre acestea se numără şi posibilitatea ca perioada de observaţie să se întindă pe mai mulţi ani, din cauza numărului mare de creditori şi implicit a unui număr ridicat de posibile contestaţii cu privire la tabloul preliminar de creanţe, dar şi al actelor de procedură. Bineînţeles, cel mai mare pericol rămâne pronunţarea falimentului, întrucât satisfacerea şi convingerea tuturor creditorilor de beneficiile aprobării planului de reorganizare reprezintă un demers dificil.