Top 1.000 Cele mai mari companii din România

Drumul de la creşterea economică la premisele unei dezvoltări sustenabile: paradoxuri şi repere

28 mar 2018 Autor: Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România

„Dezvoltarea sustenabilă a României trebuie să răspundă provocărilor ridicate de trecerea de la economia industrială la economia digitală, de procesul de adaptare şi combatere a schimbărilor climatice, de evoluţiile demografice şi corectarea dezechilibrelor economice generate de modelul creşterii pe bază de consum.“

Fundalul pe care se profilează clasamentul celor mai mari 1.000 de companii din România este acela al unei creşteri economice remarcabile: în 2016, cel mai recent an pentru care sunt disponibile în acest moment informaţiile despre cifrele de afaceri, creşterea produsului intern brut al României a fost, la 4,8%, cea mai mare din UE - o performanţă care aproape că nu mai impresionează astăzi, când datele pentru 2017 indică o creştere de 7%.

În perspectiva resurselor creşterii economice, dominanta este industria, pe fondul recuperării economiei europene şi globale, dar şi întrucât este sectorul dominat de multinaţionale, mai ales în privinţa bunurilor intermediare, de capital şi de folosinţă îndelungată (în ceea ce priveşte producţia bunurilor de uz curent, dominată de capitalul privat autohton, rata de creştere a fost modestă). Cealaltă contribuţie semnificativă la creşterea economică vine din comerţ, hoteluri şi restaurante, transport şi serviciile de logistică, pe fondul creşterii venitului disponibil al gospodăriilor şi, respectiv, în cazul transportului datorită dezvoltării prestării serviciilor de transport în Europa.

Într-un asemenea context macroeconomic, nu surprinde creşterea veniturilor companiilor.

Dintr-o altă perspectivă, este deja banală observaţia că această creştere susţinută a economiei se bazează pe consum şi nu pe investiţii, o dinamică ce generează dezechilibre şi limitează potenţialul de dezvoltare pe termen mediu şi lung. O creştere economică bazată în principal pe consumul gospodăriilor şi al administraţiei publice, cu majorarea deficitului contului curent şi al gradului de îndatorare, atât al populaţiei, cât şi al statului, nu reprezintă un cadru optim de dezvoltare nici pentru ţară şi nici pentru majoritatea companiilor. 

România are nevoie de investiţii pentru recuperarea decalajelor economice faţă de restul Uniunii Europene şi pentru reducerea disparităţilor regionale. În condiţiile în care capitalul autohton este insuficient - fie pentru că nu a apucat să se acumuleze în suficienţi ani de performanţă susţinută, fie pentru că este încă afectat de îndatorarea excesivă din perioada anterioară crizei - am fi vrut să vedem investiţii străine pe măsura potenţialului pe care îl are piaţa (randamentul obţinut de capitalul străin prezent în România fiind printre cele mai înalte din UE) şi investiţii publice masive, atât din multele miliarde disponibile în fonduri europene nerambursabile, cât şi din împrumuturi care puteau fi atrase pe fondul unui grad relativ redus de îndatorare şi al dobânzilor mici. 

Din păcate, dinamica investiţiilor străine directe a rămas dezamăgitoare: în 2016 ele au crescut cu 18%, însă nivelul de

4 miliarde euro pe an rămâne sub jumatatea celui atins în 2008. Deşi atragerea capitalului străin este un subiect complex, nu poţi greşi prea mult sugerând că o mai mare coerenţă în politici publice, o minimă stabilitate fiscală şi investiţii în infrastructură ar fi ajutat foarte mult. 

În cealaltă dimensiune, a investiţiilor publice, bilanţul este extrem de modest: la nivelul anului 2016, acestea au ajuns, ca procent din PIB, la minimul ultimilor 12 ani.  Incapacitatea permanentă, dincolo de o administraţie sau alta, de a accesa fonduri europene este un handicap al României care grevează semnificativ şi performanţele companiilor, concentrarea pe acest obiectiv strategic şi prioritar fiind o constantă a revendicărilor mediului de afaceri. Unele domenii suferă mai mult decât altele de pe urma reducerii investiţiilor în economie:  contribuţia  construcţiilor la creşterea economică, spre exemplu, a tins către zero.

Dezvoltarea sustenabilă a României trebuie să răspundă provocărilor ridicate de trecerea de la economia industrială la economia digitală, de procesul de adaptare şi combatere a schimbărilor climatice, de evoluţiile demografice (agravate de drama exodului forţei de muncă, o frână semnificativă în creşterea afacerilor autohtone) şi corectarea dezechilibrelor economice generate de modelul creşterii pe bază de consum.  Trebuie realizate investiţii în infrastructură şi tehnologie prin combinarea resurselor private interne şi internaţionale de capital cu resursele publice într-un mecanism care să asigure realizarea unui randament al investiţiilor comparabil atât în sectorul public, şi în cel privat; mai mult, împletirea finanţării publice cu cea privată ar putea debloca resursele financiare din domeniul privat, permiţând atât creşterea nivelului finanţării investiţiilor publice, cât şi al celor private. Mecanismul de realizare a acestui deziderat este cel recomandat chiar în „Planul Junker“ – operaţionalizarea unei Bănci de Dezvoltare a României. Acest proiect – deşi asumat de Guvern în Planul de guvernare – este extrem de întârziat în implementare comparativ cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, Deloitte sprijinind urgentarea implementării cu expertiza de care dispune.

Într-un alt registru al investiţiilor, educaţia joacă un rol esenţial în dezvoltarea durabilă atât sub aspectul formării de nou capital uman compatibil cu tehnologiile economiei digitale, cât şi ca mijloc de conversie şi reconversie a celor afectaţi de distrupţia tehnologică, procesele de învăţare continuă fiind esenţiale pentru transformarea economică a României. Trebuie să începem să privim educaţia nu ca pe o cheltuială, ci ca pe o investiţie. 

Revenind la companiile româneşti a căror evoluţie este reflectată în Top 1.000, accesul acestora la capital rămâne limitat raportat la nevoile de investiţii, fiind necesar ca acestea să devină mai atractive pentru capitalul străin, atât investitori strategici, cât şi financiari, şi să poată accesa capital local prin intermediul bursei de valori şi eventual al unor fonduri de private equity autohtone, care încep să se organizeze. Atractivitatea pentru investitori ar putea creşte prin evoluţia de la stadiul antreprenorial la organizare de tip corporaţie şi prin procese de consolidare care ar genera lideri de piaţă sau chiar campioni regionali, procese dificile în prezent pe fondul unui deficit de know-how şi de disponibilitate.  O mai bună utilizare a pieţelor de capital ar putea mobiliza în mai mare măsură economiile populaţiei (câteva listări recente demonstrând interesul investitorilor de retail pentru companii private performante) şi resursele fondurilor de pensii şi ale altor investitori instituţionali, inclusiv străini.

Pentru Deloitte, multe dintre dezideratele menţionate mai sus reprezintă în acelaşi timp oportunităţi de a contribui distinctiv şi cu impact pe termen lung: prin atragerea investiţiilor străine şi sprijinirea antreprenoriatului local, prin generarea unui climat de încredere, a unor soluţii de accelerare a creşterii, prin asistenţă în absorbţia fondurilor europene sau construirea unor instrumente alternative de finanţare şi prin formarea profesională a sute de profesionişti, mulţi dintre ei aflaţi astăzi în spatele performanţelor companiilor din Top 1.000.

Alexandru Reff este Country Managing Partner, Deloitte România şi Moldova

Printeaza

Atenţie: Această scriere publicistică este destinată exclusiv abonaţilor ZF Corporate. Utilizatorii pot descărca şi tipări conţinut de pe acest site doar pentru uzul personal sau fără scop direct ori indirect comercial. Toate materialele publicate sunt protejate de către Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare - privind dreptul de autor şi drepturile conexe.